„Contractul va avea o durată de implementare de 51 luni, din care 3 luni perioada de proiectare, 24 luni perioada de execuţie şi 24 luni perioada de notificare a defectelor”, arată Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, într-un comunicat citat de Mediafax.
Compania de Drumuri aşteaptă oferte din partea constructorilor până la 30 aprilie. Lucrările de construcţie ar urma să înceapă astfel cel mai devreme în 2015 şi să fie finalizate în 2017. Este vorba de un pasaj suprateran lung de 260 de metri care va fi integrat într-un proiect mai mare, de lărgire a şoselei de centură la două benzi pe sens. Zona Prelungirea Ghencea are nevoie urgentă de o astfel de soluţie, pentru că şoseaua care face legătura între Bucureşti şi localitatea Domneşti are, la rândul ei, doar o singură bandă pe sens, blocajele de aici întinzându-se pe kilometri întregi.
Cozile pe Prelungirea Ghencea sunt lungi de kilometri
Licitaţia este organizată după ce locuitorii din zonă (aproximativ 20.000 de persoane) s-au plâns că nu pot circula, întrucât Prelungirea Ghencea, şoseaua care face legătura între Bucureşti şi localitatea Domneşti, are o singură bandă pe sens, iar numărul maşinilor este în creştere. În plus, spun ei, lipsa infrastructurii pietonale reprezintă un risc real pentru copiii din cartierele nou construite.